Copiii Centrului Aproape de Tine

Într-o zi cu soare, copii Centrului Aproape de Tine, după ce și-au terminat lecțiile și și-au îndeplinit cu sârguință responsabilitățile, au ieșit afară pentru a se relaxa și pentru a petrece un timp de calitate. Și ce să vezi?!  O surpriză pe terenul cu gazon. Păpuși, cercuri, jaloane, popice și tuneluri colorate, toate alcătuiau un traseu dificil de parcurs pentru oricine ar fi vrut să se aventureze singur. Copiii însă nu sunt creaturi ușor de speriat. Așa că s-au organizat și aliniat și cu toată puterea, înainte!

Au permis întâi celor mai mici să treacă, exersându-și răbdarea și autocontrolul. Fiecare participant a fost încurajat de grup, reușind astfel să finalizeze cursa. Dacă cineva a întâmpinat dificultăți pe traseu și-au unit forțele, oferindu-și ajutorul în depășirea obstacolelor. S-au bucurat și au sărbătorit fiecare victorie, ca și cum ar fi fost a lor, dezvoltând sentimente de coeziune și apartenență la grup.

După ce fiecare copil a îndeplinit sarcina cu succes, s-au strâns la sfat și au fost întrebați ce anume le-a plăcut cel mai mult. Și deși sunt unice și speciale, deosebite și minunate fiecare în felul ei, răspunsurile lor au avut un element comun: tuturor le-a plăcut că s-au ajutat și încurajat reciproc.

Așa au învățat  că, indiferent de sarcină, dacă ești prietenos și urmărești binele celorlalți, te vei simți grozav!