HO ! HO ! HO !… vești de sărbătoare!

E multă foială zilele astea…. în cadrul proiectului Doi la puterea Noi din apelul COERENT din Programul RO10 cu finanţare din Mecanismul Financiar al SEE 2009-2014 în România.

După ce am trecut rând pe rând prin fața microfonului, cu căștile în urechi și cu ochii la scenariu, înregistrările vocilor ce vor da grai și expresivitate păpușilor marionete, au fost îngemănate în două povești ce aduc din lumea imaginară personaje ce vor interacționa cu realitatea.

Atât copiii romi și români (de o parte a cortinei) cât și copiii, părinții, educatorii, psihologii și alți… “spectatori” vor intra în lumea armoniilor și a sunetelor, a culorii și a emoțiilor a două povești:

 În căutarea fericirii  – o poveste educațională despre însușirea atitudinii de recunoștință, atunci când lucrurile cu care ne-am obișnuit, par a deveni banale și uităm să ne mai bucurăm pentru ceea ce avem. Închipuirea unui copil “de viță nobilă” care învață să fie mulțumit de la un copil obișnuit, va transmite tuturor copiilor că depinde de noi să ne întoarcem la simplitatea bucuriei de a fi mulțumitori cu ce avem , dar și la bogăția gestului de a împărți ceea ce avem cu cei din jur.

și

În colind – o poveste despre felul în care Sărbătoarea, dar și prieteniile bune, contribuie la coeziune dincolo de limitările produse uneori de apartenența etnică, o poveste despre realități în care copii, indiferent de familia de proveniență, găsesc puterea de a ieși împreună să se bucure, să cânte, să facă spectacol de artă, să producă la rândul lor bucurie altora, folosindu-se de un limbaj comun: colindul. Un copil dintr-o familie de romi, talentat și prietenos, se alătură unui grup de prieteni, colegi de școală, ca să ducă bucuria colindului la cei din cartier.

Repetițiile creează emoții (unii din copii romi sunt super încântați să recunoască limbajul lor specific, să rememoreze imnul național al romilor, să fie ei protagoniștii unui spectacol în care de data aceasta sunt aclamați, aplaudați, recunoscuți) și toți copiii se bucură să dea viață și grai păpușilor care abia așteaptă să sărbătorească și ele în vreun fel….sau să fie sărbătorite. Păpușile marionete și copiii duc vestea Nașterii lui Cristos și adaugă la bucuria sărbătorii tuturor.

Cu nerăbdare înaintăm către zilele de spectacol, cu ocazia finalizării proiectului – evenimentul final ce va avea loc la Casa Avramide în 14 decembrie 2016 – vestigiu de referință pentru cultură în Dobrogea, dar și cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, ce se va marca într-o locație inedită – la Casa de Cultură „I.N. Roman”  – prin bunăvoința Primăriei și la invitația Asociației Zâmbet și Culoare din Medgidia.

Lasă un răspuns