Întalnirea Grupului Local de lucru

Asociația Mâini Întinse în parteneriat cu Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea, prin suportul oferit de Grantul SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în Romania  a organizat un nou eveniment al Grupului Local de lucru în  proiectul PauzeScurte, Marți 20 octombrie 2015, orele 11 la Hotel Esplanada, str. Portului nr.1-Faleza Dunării.

Scopul întâlnirii a fost prezentarea modelului de incluziune socială prin serviciul PauzeScurte implementat de Asociația Mâini Întinse în vederea recuperării și reabilitării copiiilor cu dizabilități, cu cerințe educative special și cu probleme de comportament.

În cadrul întâlnirii a fost prezentat Manualul de proceduri PauzeScurte elaborat  în urma sesiunilor de terapie, manual ce poate fi folosit ca un instrument de furnizorii de servicii sociale din domeniul public și privat.

Lista participanţilor: Grup de bază de oameni motivați  pentru a  clădi pe baza a ceva ce există deja, interesul față de binele comunității.

Echipa de implementare .

Au fost prezente instituțiile și ong-urile locale și din județ, după cum urmează: Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Tulcea, Centrul Județean de Resurse și Asitență Educațională Tulcea, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Tulcea, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România – Filiala Tulcea, Penitenciarul de Maximă Siguranță Tulcea, Radio Delta Tulcea, Primăria Orașului Isaccea, Primăria Turcoaia, Primăria Niculițel, Primăria Murighiol, Primăria Beștepe, Primăria Babadag, Primăria Valea Nucarilor, Eurofan, APAT, Asociația ”O speranță pentru toți”, Asociația ”Ai încredere”, Asociația ”Raza Soarelui Sunlight”, Asociația ”Crescens”, părinți ai beneficiarilor, asistenți maternali.

 

Întâlnirea a exprimat gânduri cu privire la ce  însemnă pentru organizație proiectul PauzeScurte, modul în care acesta a crescut capacitatea asociației de a furniza servicii sociale copiilor cu dizabilități, a celor cu cerințe educative speciale și familiilor lor din municipiul și județul Tulcea.

Asociația Mâini Întinse  a reușit să adauge în sistemul serviciilor sociale, centrul de tip PauzeScurte . Asociația Mâini Întinse a primit licență de funcționare provizorie 281/29.09.2015 ca furnizor de servicii sociale pentru Centru Multifuncțional de Asistență Socială – Centrul Pauze Scurte.

În cadrul evenimentului a fost prezentat și oferit participanților Manualul de Proceduri al serviciului social de tip PauzeScurte. Acest manual a fost finalizat după după Legea 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale iar Hotărârea Guvernului nr. 118/2014 a aprobat Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale structurat pe sesiunile de terapie din proiect.

Procedura de elaborare a manualului de proceduri pentru serviciul social tip PauzeScurte a implicat găsirea variantei accesibile și pentru alți furnizori care respectă contextul legislativ actual, Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, HG nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii înainte menționate, Ordinul nr. 25/9.03.2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrele de zi pentru copiii cu dizabilități, Ordinul nr. 31/14.01.2015 privind aprobarea instrucțiunilor privind completarea fișelor de autoevaluare pentru serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinții săi, precum și pentru realizarea protecției speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinții lui, HG nr. 1007/2005 privind aprobarea Nomenclatorului instituțiilor de asistență socială și a structurii orientative de personal, a Regulamentului-cadru de organizare și funcționae a instituțiilor de asistență socială.

Aceste proceduri cuprind instrucțiuni de lucru prin care se face referire la activitățile specifice desfășurate în cadrul serviciului social centru de zi tip PauzeScurte și modul în care ele se realizează. De asemenea, în cadrul procedurilor au fost incluse formulare care sunt documente primare, care se folosesc la elaborarea celorlalte documente sau ca documente independente. Ele sunt purtătoare de date și informații cu privire la acțiuni și rezultate ce privesc serviciul social centru de zi tip PauzeScurte  îmbinându-le la nivel de costuri / finanţare a acţiunilor prevăzute.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate imagini din sesiunile tematice care au reușit să exprime ideea generală a ceea ce înseamnă PauzeScurte, apoi punctual au fost prezentate sesiunile de artterapie și ludoterapie, meloterapie și teatru de păpuși precum și camera polisenzorială.

Psihologii și lucrătorii în arte combinate au descris rolul terapiilor din acest proiect, atât pentru beneficiarii implicați precum și pentru coordonatorii care au lucrat la fiecare sesiune cu copiii înscriși în proiect. Prezentările au fost emoționante, atât pentru vorbitori cât și pentru auditoriu, la final existând în sală persoane cu lacrimi în ochi.

Asistentul social al proiectului a prezentat invitaților prezenți impactul pe care proiectul îl are și asupra părinților care săptămână de săptămână își aduc copiii la centrul PauzeScurte. Părintii  beneficiarilor, au explicat în câteva cuvinte impactul major pe care îl aplică asupra vieții cotidiene un diagnostic permanent al copilului, cu efecte implicite.

La finalul evenimentului, managerul de proiect, și reprezentanți din partea beneficiarilor au acordat un interviu postului de radio local, Radio Delta, interviu în cadrul căruia s-au expus ideile principale ale proiectului, scopul și obiectivele sale, precum și tema centrală a evenimentului, dezvoltarea unei rețele locale de lucru  în vederea acordării de sprijin și programe de incluziune social pentru copii cu dizabilități, cu cerințe educative special pentru copii și familiile lor și obiectivul său, crearea unui impact major asupra schimbului de practici între instituțiile abilitate în lucrul cu copii cu dizabilități și CES.

 

Lasă un răspuns