Promovarea dialogului intercultural și a diversității în lucrul cu copiii și tinerii aflați în situații de risc

Asociația Mâini Întinse reprezentată prin doamna Lidia Dordea-asistent social în proiectul Doi la puterea Noi, alături de alți reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor din Romania care derulează proiecte finanțate prin Programul RO10 CORAI și Granturile SEE,  a participat la Sesiunea de instruire cu tema ”Promovarea dialogului intercultural și a diversității în lucrul cu copiii și tinerii aflați în situații de risc”, sesiune găzduită în perioada 19-25 februarie 2017 de Centrul de Tineret al Consiliului Europei (CoE) din Strasbourg, Franța.

Evenimentul a fost organizat de Fondul Român de Dezvoltare Socială și s-a adresat cu precădere experților profesioniști implicați direct în lucrul cu copiii și tinerii beneficiari ai proiectelor, temele abordate au vizat promovarea dialogului intercultural și a diversității în lucrul cu copiii și tinerii dar și cu comunitatea.

Pe lângă sesiunea de instruire au avut loc și vizite de documentare care au vizat:

  • Cunoașterea instituțiilor europene care își au sediul la Strasbourg, a modului de organizare și funcționare lor
  • Vizitarea unor obiective turistice reprezentative din Strasbourg și cunoașterea specificității acestui important centru european

Mulțumim organizatorilor pentru modul deosebit de implicare în organizarea și desfășurarea sesiunii de instruire, formatorilor, a fost o experiență interculturală deosebită.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.