Categorii
Succes prin valori comune

Valori și emoții

Proiectul Succes prin valori comune a descoperit, pe lângă valori, emoția cuantificării acestora în plan real. Elevii participanți la acțiuni au descris cu propriile lor cuvinte cum s-a manifestat la modul concret activitatea la care au luat parte, prin prisma relaționării la una dintre valorile identificate. Componenta practică a atelierelor s-a concretizat în cadrul comunității tulcene

 Eu și cel de lângă mine

”Pentru noi, trezirea de dimineață, întâlnirea cu grupul și pregătirea pentru a le face o vizită copiilor de la Centrul Speranța au fost pline de emoții. Vizita nu a fost una surpriză. Cu o săptămână înainte, una dintre colegele noastre s-a interesat de o oră potrivită pentru a putea să-i întâlnim pe copii. Am ales să mergem miercuri dimineața, când am fost primite cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze. Recunoaștem că a fost destul de greu la început să deschidem o conversație, pentru că și noi, și copiii eram tăcuți, emoționați și, cumva nepricepuți, dar ursul Bruno a spart gheața. Bruno a fost unul dintre darurile pe care le-am adus, alături de rechizite, hăinuțe și dulciuri. Cu aceste mici atenții am reușit să spargem sloiul de gheață ce se afla între noi și ei. I-am cunoscut și ne-am prezentat la rândul nostru. Copiii de la centru erau de la clasa a II-a la clasa a X-a, de diferite etnii: rromi, lipoveni, români. Într-un moment mai liniștit le-am povestit din Biblia pentru copii, începând cu Facerea, până la Turnul Babel, apoi ne-am jucat, pentru a-i scoate din starea de monotonie. La sfârșit, atât copiii cât și personalul prezent ne-au mulțumit pentru vizita plăcută, iar noi am plecat cu promisiunea că îi vom vizita din nou.”  (Clasa a IX-a E, Liceul Teoretic Grigore Moisil)

Eu și comunitatea

”Prezența la ora noastră a domnului polițist de proximitate Tiberiu Andrei a fost una interesantă. Dumnealui ne-a vorbit despre meseria de polițist și ce presupune aceasta. Această meserie este una de durată care prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje: intrarea în contact cu multe persoane, asumarea riscului meseriei, posibilitatea de a influența comunitatea în urmarea unui comportament social pozitiv. Am învățat astfel că trebuie să dăm dovadă de un comportament exemplar, să iscăm probleme și să ne rezolvăm animozitățile pe cale pașnică. O societate liniștită reprezintă binele și siguranța locuitorilor săi. Cel mai bine este să ne păstrăm demnitatea și respectul pentru cei din jurul nostru.” (Clasa a X-a B, Liceul Teoretic Constantin Brătescu)

succes_2016_11_a

 

Eu și divinitatea

”Trăim într-o zonă de confluențe etnice și din dorința de a crea o punte de comunicare între etnii, ne-am propus să reunim într-un context intercultural tineri români, lipoveni, rromi, evrei, greci, turci. Prin discuții tematice, prin vizite realizate la lăcașuri de cult, întâlniri cu reprezentanți de seamă, participare la concerte, tinerii au avut posibilitatea să interacționeze, să prezinte caraceristici unice culturii lor. O primă întâlnire a avut loc cu reprezentanții Comunității Evreilor din Tulcea. Președintele Comunității, domnul profesor Faimbalt Solomon, ne-a primit la Templul Israelit. Tinerilor li s-au oferit o multitudine de informații privind activitatea comunității evreiești din Tulcea și din țară, și raportarea acesteia la Dumnezeu.” (Clasa a IX-a A și a XII-a E Colegiul Dobrogean Spiru Haret)

Eu și mediul înconjurător

”Este foarte important să păstrăm mediul înconjurător curat. Sănătatea noastră depinde de acesta. Poluând mediul înconjurător ne distrugem sănătatea. Noi suntem singurii vinovați de ceea ce ni se întâmplăși ar trebui să ne asumăm asta, să ne gândim mai mult la gravitatea urmărilor pe care le atragem prin propriile acțiuni. Este nevoie de mai multă atenție și de mai multă responsabilitate din partea fiecărui cetățean, pentru a trăi într-un mediu curat, pentru a respira un aer curat, pentru a bea apă curată, pentru a putea folosi condițiile de viață pe care ni le oferă natura. Mediul înconjurător reprezintă totalitatea factorilor naturali dar și creați prin activități umane care determină printr-o strânsă acțiune, condițiile pentru existența umană și dezvoltatrea societății. Astfel, ne-am hotărât să participăm la o acțiune de ecologizare a arealului din jurul colegiului, având în vedere că cinci zile din șapte le petrecem la școală.” (Clasa a X-a A, Colegiul Economic Delta Dunării)