Categorii
Fii prietenul meu Proiecte

Fii prietenul meu

SCOP: Crearea de oportunităţi pentru implicarea a 40 de copii şi tineri din Tulcea la viaţa comunităţii. Proiectul se derulează în municipiul Tulcea pe o perioada de 12 luni, începând cu 1 noiembrie 2009.

Proiectul “FII PRIETENUL MEU” este finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE), Fondul pentru Organizaţii Neguvernamentale – Runda II 2009 și  se derulează în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CJRAE) Tulcea şi Liceul Grigore Moisil, Tulcea.

Obiective: Crearea de oportunităţi de participare in comun la activităţi privind viaţa comunităţii şi oportunităţi de asumare a deciziilor care îi privesc pe ei şi pe semenii lor; dezvoltarea aptitudinilor şi abilităţilor sociale, civice şi de viaţă pentru 40 de elevi de la CJRAE Tulcea şi de la Liceul Teoretic Grigore Moisil Tulcea; crearea unui parteneriat s tabil, pe termen lung între instituţii implicate în derularea proiectului; dezvoltarea organizaţională a solicitantului prin implementarea şi certificarea sistemului de management al calităţii conform SR EN ISO 9001:2008.

Comunicat de presă