Categorii
Activ-virtual, pașnic-real

Activ-virtual, pașnic-real

Asociația Mâini Întinse derulează proiectul Activ-virtual, pașnic-real, finanțat de Consiliul Județean Tulcea, în parteneriat cu Poliția Municipiului Tulcea, Școala Gimnazială I.L.Caragiale Tulcea, Școala Gimnazială Frecăței și Primăria Isaccea – Centrul de zi.

Se urmărește dezvoltarea unor atitudini şi practici în spiritul nonviolenței pentru 150 de elevi din județul Tulcea în cadrul sesiunilor de informare creativă, exersarea unor atitudini artistice de promovare a toleranței prin realizarea de către grupul țintă a  unor lucrări (eseuri, desene, afișe etc – în funcție de imaginația fiecărui copil), creșterea gradului de informare și conștientizare prin realizarea unei expoziții virtuale cu creațiile grupului țintă pe site-ul Asociației Mâini Întinse și pe contul de Facebook al organizației.

Se va educa publicul tânăr și întări dialogul social privind toleranța dată de valori şi reguli capacitive, ce conferă forță şi motivare pentru atitudini în spiritul nonviolenței, prin intermediul sesiunilor creative derulate la Centrul Multifuncțional de Asistență Socială „Aproape de Tine” Tulcea, „Casa Valentin” Cataloi și Centru de zi “Pentru o zi mai bună” din Isaccea.

Proiectul se desfășoară în perioada 15 iulie 2016 – 30 noiembrie 2016 și are ca scop promovarea conduitei de toleranță și conviețuire pașnică în vederea prevenirii şi combaterii violenței școlare în rândul elevilor din județul Tulcea.