Categorii
Picăturile cunoașterii

Modulul de estetică şi bune maniere – ziua 3

A urmărit acumularea unui bagaj esenţial de cunoştinţe care să le permită integrarea cât mai uşoară în societate, comunitate.

Astfel copiii au învățat  codul bunelor maniere și ce reprezintă acest concept. Au fost provocați să ia în considerare sentimentele altor persoane și de a fi acel om pe care alții îl vor dori și îl vor respecta.  S-a făcut apel la regula de aur „Faceți întotdeauna altora așa cum ați dori să vi se facă vouă” cu intenția de a aduce atitudinile lor față de alții la nivelul așteptărilor pentru propriul tratament.

Copiilor li s-au prezentat diferite situații din viața cotidiană (în care sunt adesea puși, în calitate de copii, dar și în scenariul de viitori adulți) în care să se transpună și să reacționeze într-un mod politicos și acceptabil.

Au înțeles că respectul de care se vor bucura depinde de înțelegerea și corecta raportare la valorile generale de conduită în societate. Au constatat și că anumite atitudini pe care le au în prezent trebuiesc ajustate pentru a fi plăcuți celor din jur.

Simțul pentru estetic și pentru frumos se cultivă iar copiii sunt deschiși la a învăța mereu lucruri noi.