Pasul face diferența

Proiectul  Pasul face diferența urmărește  creşterea gradului de acces la servicii de recuperare şi reabilitare pentru 20 de copiii cu dizabilităţi aflaţi în propriile familii în cadrul a 24 ateliere de recuperare si dezvoltare personală prin terapie expresivă si creativă centrate pe resursele și nevoile acestora în Centrul PauzeScurte din Tulcea str.Balizei nr.54, serviciu social licențiat în anul 2015 de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Se vor dezvoltarea şi disemina în 2 ateliere de educare teoretică și 2 atelierele practice a unui pachet de informaţii cuprinzător şi disponibil, într-un  limbaj simplu părinților cu dizabilități, în scopul soluţionării problemelor comportamentale ale copiilor, sprijinind familia în vederea prevenirii separării copiilor cu dizabilităţi de familiile lor.

Sub deviza “do it yourself”, în cele 2 atelierele practice se va dezvolta îndeminarea și abilitatea părinților de a realiza cu propriile capacități, sub îndrumarea persoanelor specializate o Alee terapeutică pentru copii lor, dar și pentru alți beneficiari ai serviciului social licențiat  Centrul PauzeScurte.

Se intenționează sporirea gradului de conștientizare publică cu privire la copiii cu dizabilități  prin desfășurarea unei seminar de conștientizarea comunității prin lansarea unei expoziții cu lucrările copiilor și poze de la sesiunile de terapie.

Activitățile privind atingerea obiectivelor proiectului  Pasul face diferența se vor derula în perioada 1 iunie 2016 – 30 noiembrie 2016  și sunt finanțate în baza legii 350/2005 de către Primăria Municipiului Tulcea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.