SCOP: Dezvoltarea unor abilități de utilizare a mijloacelor foto, valorificând astfel potențialul creativ, la elevii din mediul rural prin stimularea participării acestora la activități extrașcolare.
Obiectivele proiectului: Familiarizarea elevilor cu aparatul foto și cunoașterea tehnicilor de lucru necesare, în vederea realizării unor fotografii cât mai reușite; dezvoltarea unor abilități creative și de comunicare pentru promovarea frumuseților satului european, prin sesiuni informative; formarea unor grupe de elevi, din mediul rural, care să participe la o acțiune de fotografiere a satului, unde vor utiliza practic abilitățile însușite la nivel teoretic; realizarea unor portofolii care să vorbească despre frumusețea văzută prin ochii elevilor.
Proiectul se realizează în parteneriat cu Grupul Şcolar “Anghel Saligny” în perioada 01 ianuarie 2010 – 30 iunie 2010 şi este finanţat de Fundaţia Alexandrion.