Categorii
Doi la puterea Noi

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități în Doi la Noi

Proiectul Doi la Puterea Noi  a marcat în 3 decembrie 2016 la Medgidia, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, printr-un eveniment în parteneriat cu  Asociația Zâmbet și Culoare și Primăria Medgidia, la Casa de Cultură „I.N. Roman”.

Reprezentația a dorit să promoveze înțelegerea problemelor legate de handicap și mobilizarea susținerii demnității și drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Asociația Mâini Întinse a luat în calcul implicarea în comunitatea din Medgidia, această localitate având în componența demografică un număr mare de romi. Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Medgidia se ridică la 39780 de locuitori, principalele minorități fiind turci – 3342 și romi – 605. Dintre acestea, peste 2387 sunt de etnie romă (romi sau romi turci).

Evenimentul a promovat noul instrument pentru activitățile de socializare – teatrul de păpuși marionete,  intr-un  atelier aplicativ cu o scenetă adaptată pentru nevoile beneficiarilor copii cu dizabilități.

Echipa asociației a prezentat o scenetă, „În căutarea fericirii” de George W. Burns, în care protagoniste au fost păpușile marionete.

La eveniment au fost invitați beneficiari de etnie romă ai serviciilor Fundației Porți Deschise din Medgidia. O parte din beneficiari, după finalizarea spectacolului, s-au bucurat și de un moment special realizat pentru ei în aer liber, momentul transformându-se  într-o reprezentație multiculturală  artistică stradală.