Ziua Copilăriei sărbătorită în proiectul Doi la puterea Noi

Dacă unele zile sunt ca altele,  “Ziua Copilăriei”, pentru copiii beneficiari ai proiectului Doi la puterea Noi, a fost un Plus și continuă până pe 31.10.2016. Unii din ei nu ieșiseră niciodată în afara Județului Tulcea și, cu atât mai puțin, nu fuseseră într-o excursie cu Autocarul.

După ce în dimineața zilei de 3 iunie ne-am adunat cu mic cu mare și ne-am grupat pentru deplasare, am plecat înspre Constanța cu mare elan. Am mai făcut o oprire pe traseu ca să mai culegem câțiva copii și….surpriză: unii din copiii din autocar au crezut că…asta a fost ! O plimbare de 15 minute cu autocarul. Credeau că ne oprim un pic și ne întoarcem – lucru care era deja extraordinar pentru ei.

Dar după ce le-am explicat că surprizele abia sunt la început, am văzut bucuria și chicotele cum se întețesc. O zi minunată, cu vreme extraordinară.

Am făcut un popas de câteva ore la delfinariu, expoziția de păsări exotice, mini gradina zoologică și ne-am umplut sufletele de voioșia copiilor ce descopereau îndeaproape frumuseți nemaivăzute de ei până atunci. “O poză cu delfinii !” “Vreau si eu o poză cu lama” “Ia uitați ce pene are păunul”….erau expresii de uimire ale copiilor ce nu se săturau de privit. Într-o pauză, de odihnă la umbră, copii și-au împărtășit impresiile folosindu-se de păpușile marionete, care, abia așteptau să “se bage în seamă”.

Apoi ne-am oprit la o gustare la McDonalds unde, deși mâncarea a fost pe placul copiilor, înghețata și baloanele au pus „cireașa pe tort”.

Si…ca sa ne răcorim…. am făcut o plimbare pe malul mării, la Mamaia, și pe promontoriu, ca să ne umplem plămânii de briza plăcută a mării.

Copiii și-au înmuiat degetele în apă și s-au stropit unii pe altii cu apă, au alergat de-a lungul și latul plajei și….s-au pozat cu mireasa. S-a nimerit să fie o mireasă pe acolo care i-a luat pe toți in jurul ei. Fetele nu mai puteau de bucurie.

La întoarcere copiii, obosiți de atâta zbenguială și satisfăcuți de atâtea lucruri noi, au dormit ca leii în savană în scaunele confortabile din autocar.

Ziua copilăriei a mai adăugat o amintire de neuitat în sufletele lor și ale noastre, ale tuturor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.