„Activ la superlativ!” își propune dezvoltarea unor activități în sinergie cu voluntariatul, prin extinderea către 3 zone importante: cetățenia activă, implicarea socială și mediu.
Parteneriatul privat-public între Asociația Mâini Întinse, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Colegiul Dobrogean Spiru Haret aduce un plus de valoare proiectului prin compleanța expertizei în servicii educaționale și sociale, oferind un set de resurse cu activități din sfera educației non formale-creșterea nivelului de competențe civice în rândul tinerilor și conștientizarea importanței voluntariatului în procesul de schimbare socială, de a participa activ la dezvoltarea comunității tulcene.Citește în continuareAvem spor – ne mișcăm în ritmul: “Activ la superlativ”!
Etichetă: valori
Contribuția pe care familia, școala, prietenii, societatea o aduce la formarea viitoarei generații, este importantă astfel încât este necesar un efort planificat, coordonat, susținut și evaluat în permanență spre succes.Citește în continuareValorile comune dobrogene: recunoașterea divinității, iubirea aproapelui, respectul pentru mediul înconjurător și etica muncii promovate în ateliere non-formale participative